Biskops Arno

Sunt în Suedia, pe o insulă ruptă complet de lume (dar cu wireless), cam la o sută de kilometri de Stockholm, a fost o abație aici, începând cu secolul al treisprezecelea (acum e un colegiu de arte și literatură), și de asta se numește Biskops Arno (biskop însemnînd, normal, bishop). Un program al ICR Stockholm ne-a adus aici, pe Rita Chirian, Domnica Drumea, Teodor Dună și pe mine, ca să traducem patru poeți suedezi în română, să fim traduși de ei în suedeză și să ne întâlnim cu studenți de aici și cu publicul din Stockholm. În jurul căsuțelor în care suntem cazați se petrec poeme crâncene - Rita și Teo au dat peste mațe și blăni însângerate. Mesele sunt, însă, vegetariene, iar cina, ca marchiza, iese la ora cinci.
Mă întorc la tradus, revin cu amănunte zilele viitoare.

Read more...

Susţinere pentru premiul "Lady Lazarus"

Pe canale diplomatice oculte, dar legale, a parvenit secretarului juriului mesajul de susţinere a premiului "Lady Lazarus" de către dogmatista ereziarhă a Celulei de Gherilă şi Meditaţie "Pavel Dan" - poeta Moni Stănilă, precum şi de către doi membri fondatori ai Grupului pentru Dialog Antisocial "Camera" - poeţii Florin Partene şi Marin Mălaicu-Hondrari.
Având în vedere expertiza, unanim şi superlativ recunoscută, în cele ce ţin de practicile şi doctrinele poetice a acestor trei confraţi şi cosoră, s-a decis acordarea calităţii de membri supleanţi ai juriului pentru premiul "Lady Lazarus".

Read more...

Soirs

Dă dependenţă blogul acesta, Soirs! Stuporul avid cu care-l citesc postare de postare e de aceeaşi natură (de n-o fi chiar acelaşi) cu cel resimţit la lectura marilor jurnale desfăşurând sub ochii mei, frază cu frază, realul, cu toate ale lui, „galimafrée de divers articles”, cu vorba lui Montaigne. Nu ştiu cine-i autorul blogului, poate o fi vreun secret al lui Polichinelle şi pic de fazan; oricum, pentru mine e, indiferent dacă are sau nu vreo identitate "literară" în viaţa de zi cu zi, un exemplar scriitor român.

Read more...

Cetăţean de onoare al literaturii române, fără cetăţenie română

Aflu cu întârziere de la Miruna că de la ora 20 Radio Guerilla se pune pe gherilă pentru cauza lui Alexandru Vakulovski, excelentul scriitor de limbă română (adică, fireşte, român) pe care funcţionărimea română îl pune într-o situaţie de teatru absurd, chemându-l pentru rezolvarea formalităţilor de acordare a limbii române, dar refuzându-i viza de intrare în ţară. La armele grăitoare ale telefonului, aşadar!
Din punctul meu de vedere, Alexandru Vakulovski, şi nu mai puţin Mihai Vakulovski, ca şi toţi scriitorii basarabeni care au iubirea asta quasi-masochistă faţă de România şi limba română, sunt cetăţeni de onoare ai literaturii române. Lui Alexandru, dacă m-aş pricepe, i-aş face o diplomă frumoasă cu titlul ăsta atât de meritat. Cum nu mă pricep, îl rog să-l accepte verbal. :)

Read more...

Tot Diana

...şi unul dintre poemele mele preferate din cartea ei, Grifonul.


Scaunul iese de sub birou,
Zâna Electricitate stinge
monitorul calculatorului.
Au mai inventat o sonerie pentru mobil
cu sunete de înaltă frecvenţă,
pe care o pot auzi
numai tinerii sub 25 de ani.
Seamănă cu ţârâitul greierului.

(Noaptea, fiecare fir
de iarbă vrea un răspuns.)

Animalele au ieşit în curtea interioară.
Prin iarbă şi peste dalele de piatră aleargă
reflexe portocalii, un lan de lalele
decolorate de pe cămaşa de noapte.

Interesante creaturi, Grifonii:
dacă unul îşi pierde partenerul,
toată viaţa se concentrează
numai pe muncă şi niciodată nu se lasă
mângâiaţi. Minunate creaturi, te vor sfâşia
dacă te apropii, pentru că tot ele
păzesc obiectele preţioase.

„Şi ea mă va ajuta, mă va transforma
cum eram înainte? Mai am timp?”
„Te va ajuta”, îi răspunde Grifonul,
ţinând capul aplecat, atingându-i cu aripile
picioarele goale, „dar trebuie să-i dai
toate secretele, pentru că
schimbarea pe care o vrei tu
va fi mai degrabă o reconstituire.”
„Şi cum ajung la ea?”
Grifonul îi şopteşte ceva
în legătură cu un obiect uitat
sau se plânge de un umăr lăsat.

Apoi fac amândoi câte o plecăciune
şi fata dispare, iar
animalele revin la forma iniţială,
foşnind noaptea la sunetul
tocurilor cui de pe scară.

Read more...

Diana Geacăr, "Frumuseţea bărbatului căsătorit"

Una dintre cele mai bune cărţi de poezie de anul trecut e cea a Dianei Geacăr, Frumuseţea bărbatului căsătorit . Din păcate, nu s-a prea scris despre ea; reproduc mai jos cuvintele mele de pe coperta a patra.

Dacă ostentaţia ei preferă codurile revoltatelor gen Sylvia Plath ori Anne Sexton, discreţia Dianei Geacăr camuflează oarecum neaşteptat o poetă livrescă, în cel mai nobil-cistelecanian înţeles al conceptului. Spun asta nu numai pentru citatele din şi aluziile la Queneau, Pound, Denise Levertov, Adrienne Rich, Fleur Adcock (locul ei găsindu-se, de fapt, în filiaţia poetelor amintite în urmă, undeva în preajma lui Fleur Adcock, cu mai puţină saturaţie intertextuală, totuşi – n-o pot vedea pe Diana traducând, precum neo-zeelandeza, poeme medievale latine); nici doar pentru referinţele la regizori esteţi precum Wong Kar Wai, Bergman, Lynch; şi nici pentru inserţiile scientiste preţioase despre punctele negre Fudds de pe retină, pe care miopii le văd când îşi deplasează privirea pe suprafeţe luminoase, sau despre Marea Pată Roşie, uraganul activ de trei sute de ani de pe Jupiter. Esenţială pentru natura ei livrescă e, înainte de toate, tehnica medierii. Datele cunoaşterii sunt pentru ea întotdeauna mediate de cunoştinţe; cu tuşantele ei cuvinte: „Se ştie că o metodă eficientă de a asculta / este să-ţi foloseşti cunoştinţele despre lume: / închizi ochii şi lacrimile ţi se scurg pe obraji. / Poate că se întâmplă ceva cu mine”. Cu mine, unul, s-a întâmplat ceva citind cartea ei.

Read more...