Soirs
Dă dependenţă blogul acesta, Soirs! Stuporul avid cu care-l citesc postare de postare e de aceeaşi natură (de n-o fi chiar acelaşi) cu cel resimţit la lectura marilor jurnale desfăşurând sub ochii mei, frază cu frază, realul, cu toate ale lui, „galimafrée de divers articles”, cu vorba lui Montaigne. Nu ştiu cine-i autorul blogului, poate o fi vreun secret al lui Polichinelle şi pic de fazan; oricum, pentru mine e, indiferent dacă are sau nu vreo identitate "literară" în viaţa de zi cu zi, un exemplar scriitor român.
şi mie îmi place
dincolo de misterul autorului şi textele confesive, are totuşi ceva care oferă într-adevăr de gândit: sarcasmul acela fin maschează nişte insuficienţe care nu-s tocmai de admirat
dar stilul acela sardonic face tot
Da, e de un cinism... bardamusian, să zic aşa - dar pentru mine, printre altele, şi cinismul ăsta îl face aşa de ataşant :)
Tocmai mi-ati transmis si mie dependenta, m-am apucat sa citesc Soirs din scoarta-n scoarta. Si tot aveam impresia ca recunosc cumva sound-ul, potrivirea intre ritmul gindirii si ritmul frazei si nu-mi dadeam seama de unde le stiam - acuma am aflat: din marile jurnale - ai perfecta dreptate, Radu.
Ardeleanul conservator din mine tare s-ar bucura să-l vadă într-o zi on paper! :)
pe vremea vechiului meu blog, pe cand autorul lui soirs accepta sa vorbim fara sa se/ma atace, am avut aceeasi atitudine: un blog ca o carte, mi-am spus si - tocmai de aceea - adictiv. acum il citesc foarte rar, are si cinismul supradozajele lui. insa autorul este foarte interesant tocmai prin mania lui neagra. (a: si stiu cine e, dar nu va spun, pentru ca nu-i treaba mea).
Ce să-i facem, cinicul, ca toți cynicii, mușcă, asta-i natura lui :)
(Iar opțiunea pentru anonimat trebuie respectată, bineînțeles)
Radu
intocmai!
ma stradui sa citesc regulat acest blog...ceea ce cumva ma deranjeaza e absenta posibilitatii de a comenta...sa fie o aroganta, sa fie intimitatea unui monolog?
Poate o fi aroganţa hipertimidităţii :)
Ce-i drept, mi-ar plăcea să se poate comenta - însă, când citesc mai multe pagini deodată, ca la un jurnal on paper, nu-mi mai vine să-l tot întrerup. Aşa că nici nu mai ştiu dacă vreau cu adevărat sau nu să-l comentez.
Trimiteţi un comentariu